Ozidevara's Blog

Just another WordPress.com site

Urmatoarele reprezentatii ale spectacolului – O zi de vara November 15, 2013

„Aveți chef să vă distrați inteligent cu o piesă fără derapaje de limbaj care ar risca să coloreze obrajii domnișoarelor? Ba mai mult, cu o calitate dublă: tonic, dar și antrenament al minții? Atunci s-ar putea ca O zi de vară, după Slawomir Mrozek, în regia lui Marcel Țop, coproducție a Institutului Polonez și Asociatia ArtExtract, să fie exact opțiunea potrivită.”(Cristina Rusiecki, artactmagazine.ro)

Afish Mignon

 

28.11.2014 – Teatrul Mignon 

http://teatrulmignon.ro/

 

Mignon 28.11.2014 November 14, 2013

coperta mignon

http://www.facebook.com/events/653510804769587

 

 

Cronica a spectacolului “O zi de vara”, preluata din publicatia “saptamana financiara” May 14, 2011

O zi de vară

                         deAndra Dumitrescu

Locul acţiunii: malul mării. Personaje: doi potenţiali sinucigaşi si o femeie cu valoare de simbol. Un spectacol care vorbeşte cu sinceritate şi pertinenţă, cu cinism, dar şi cu doza de umor necesară despre viaţa în lumea de consum şi capcanele întinse celor prinşi în jocul ei. Apare la început el, un bărbat bine îmbrăcat care scoate bani din buzunar pentru ca apoi să-i rupă bucată cu bucată. Are tot ce şi-ar fi dorit, e sigur pe sine, vrea să se sinucidă de prea multă bunăstare. În acelaşi timp şi pe aceeaşi plajă, un alt bărbat îşi pregăteşte moartea pas cu pas. Unul este plictisit şi disperat că tot ceea ce îşi propune îi reuşeşte, celălalt – disperat că totul în viaţă este un continuu eşec. În scenă intră şi Femeia (Dama), tânăra a cărei prezenţă deviază drumul celor doi – aparent – „tovarăşi” de sinucidere, obligându-i să devină concu­renţi. Cel care a reuşit până acum va izbuti şi în continuare, perdantul îşi va asuma din nou condiţia. Pentru că Ea va pleca la braţul învin­gă­torului. Marcel Top gândeşte viziunea scenică a spectacolului „O zi de vară”, după piesa dramaturgului polonez Slawomir Mrozek, plecând de la psihologia personajelor aflate în stări (sufleteşti!) critice. O face respectând in­tenţia dramatică a autorului şi deşi suntem în faţa unei adaptări a textului, piesa menţine va­loarea cuvântului, montarea fiind una dintre cele care se sprijină în cea mai mare parte pe jocul actorilor şi pe puterea cu care aceştia rostesc replicile şi mult mai puţin pe trucuri şi ar-tificii teatrale. Decorul comun nu aduce niciun plus spectacolului. Cei care ridică reprezen­taţia sunt cei trei actori. Valentin Corneanu face un personaj încântător, conturat cu expresivitate din gesturi puţine şi inflexiuni ale vo­cii. Nicu Rotaru se se află între cele două regis­tre, personajul său fiind şi trist şi comic în ace­laşi timp, dominat în permanenţă de teama că urmează un nou eşec. Flavia Cazacu, bizară, cu un aer enigmatic, se implică în relaţia cu cei doi parteneri izbutind un personaj deopotrivă emotiv şi subtil.
O comedie amară şi puţin absurdă despre ratare şi reuşită, despre viaţă şi moarte, dra­goste şi trădare. „O zi de vară”, o profundă pa­ra­bolă despre condiţia umană.
Pe bulevard, la Teatrul Nottara.

Cititi articolul original in “Saptamana financiara”.

 

Cronica de Cristina Rusiecki, preluata de pe artactmagazine.ro February 19, 2011

O ZI DE VARA

de Cristina Rusiecki


Aveți chef să vă distrați inteligent cu o piesă fără derapaje de limbaj care ar risca să coloreze obrajii domnișoarelor? Ba mai mult, cu o calitate dublă: tonic, dar și antrenament al minții? Atunci s-ar putea ca O zi de vară, după Slawomir Mrozek, în regia lui Marcel Țop, coproducție a Institutului Polonez și Fundației „Ileana Mustatză”, să fie exact opțiunea potrivită. Spectacolul vă așteaptă pe parcursul întregii veri la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara.

Într-un loc singuratic de pe plajă (cu nisip pe scenă, se subînțelege), pe care se odihnește o inscripție începută cu Summer Time (consultant decor, Divrician) apare un bărbat elegant. Privește înainte. Stă. Privește înainte. Stăpîn pe sine, cu gesturi controlate, își scoate banii din buzunar. Apoi, îi rupe fîșii, bancnotă cu bancnotă. În scenă intră și un băiat în costum negru de piele (costume: Agnes Toma și Dinasty, pantofi Ștefan Burdea, stilist Anca Cernea). Își pregătește precipitat scăunelul ca să se spînzure. Totul se petrece sub privirea imperturbabilă a Celuilalt care, în această secvență de destin, s-a nimerit să fie Aproapele. „Cu cine luptăm pentru a fi, a poseda, a avea toate atributele? Cu nimeni altul decît cu dragul noastre Aproape”, explică regizorul spectacolului, Marcel Țop. În opinia sa, montarea se referă la „circul nostru cel de toate zilele”. „Un spectacol care vrea să vorbească cu cinism, cruzime, frust și sarcastic, cu umor implicit, despre ceva care este de la sine cinic, crud, frust și sarcastic: viața noastră de fiecare zi”. Scrisă de dramaturgul polonez Slawomir Mrozek, piesa sprințară redescoperă plăcerea silogismului și cîștigă publicul prin acțiunea circulară și fervența fluxului ideatic, cu raționamente aprinse, încapsulate în structuri ordonate. Este anul 1984 și la capătul parabolei filosofice și sociale din O zi de vară se recunosc ușor urme din plictiseala existenţală și disperarea metafizică a teatrului absurdului. Replicile sînt spumoase, actorii joacă excelent iar regia discretă scoate maximum de efecte din text și din interpretarea celor trei tipuri ușor recognoscibile. În primul rînd, personajul care dirijează logic situațiile, dezvoltîndu-le prin luciditate și controlul minții. Prin forța lucrurilor, nu se va da în lături de la construcțiile machiavelice. Neprevăzutul, incontrolabilul nu au ce căuta în viața lui. Stăpîn pe orice situație și întreprindere, lui îi reușește totul. Tocmai de aceea și vrea să se sinucidă: din sațietate.

Tînărul actor Valentin Corneanu își controlează perfect vocea, vorbește încet, ca mafioții din filmele americane, joacă minimalist, cu gesturi puține, lente, bine economisite și bine dozate. Personajul său e absolut savuros.

Celuilalt sinucigaș, de dragul dihotomiei și al demonstrației, nu îi reușește nimic: de la înot pînă la un minim succes în viață și dragoste. Simetria funcționează perfect. Cei doi actori au abordări strict polarizate, după cum le cere rolul. Pentru bărbatul ghidat de emoții, de cele mai multe ori negative, partea plină a paharului se va traduce doar prin… speranță. În existenţa sa afectele dictează regula, obligîndu-l să trăiască la voia hazardului. Un asemenea tip va fi, prin definiție, jucăria imprevizibilului. Cu expresie de Charlot, cu ochi mari, de un negru incandescent și privire înfierbîntată de jarul anxietății, Nicu Rotaru joacă perfect credibil labilul stăpînit de pasiune, dar și de permanenta teamă că se va trezi loser în orice nouă circumstanță.

Odată cu apariția unei tinere, cei doi colegi ad-hoc de sinucidere, se găsesc brusc în situație concurențială. Solidaritatea dintre ei – și așa palidă -, se volatilizează. Fata va ocupa poziția de surpriză a vieții: trofeu compensator destinat ratatului sau noua victorie dorită de învingător, cu atît mai mult cu cît de data aceasta e incertă. Plină de compasiune pentru cel slab, nenorocos, femeia e gata să-i dăruiască afecțiunea de dragul oglinzii cu care el îi întoarce imaginea. Pentru cel ce trăiește guvernat de emoții, ea, cu feminitatea, inteligența și imaginația puse pe tapet, înseamnă splendoare, șansa unică a vieții, categoria de lux a dragostei. Ce imagine despre sine poate fi mai reconfortantă? Doar că, după izbucnirea de umanism, fata se va întoarce către bărbatul stăpîn pe sine care îi poate stăpîni și propriii demoni. Mai ales că el se ajută și de unul-două machiavelisme, uitînd să-i transmită mesajele grijulii ale fostului coleg de sinucidere. Cu o feminitate incitantă, imprevizibilă și încurajatoare, Flavia Cazacu se simte bine în rol de trofeu rîvnit de doi bărbați, reușind un dozaj bun între compasiune și sagacitate, spontaneitate, emoție și istețime.

O zi de vară e un spectacol ca o șampanie frapată. Merită văzut și savurat pe timp de caniculă în sala răcoroasă de la Teatrul Nottara.

 

Cronica Ileana Lucaciu February 18, 2011

UN SPECTACOL PROVOCATOR DE EMOŢIE ŞI GÂND

de Ileana Lucaciu

Cu o piesă în trei personaje, reprezendând categorii importante ale societăţii actuale, dirijată cu pricepere regizorală în îndrumarea actorilor , spectacolul “O zi de vară” poate stârni interesul şi preţuirea marelui public. Spectacolul propune o adaptare a regizorului Marcel Ţop după piesa polonezului Slawomir Mrozek. “Adaptare” iscă mereu discuţii controversate când regizorii vor să fie mai presus de dramaturgi, să le rescrie piesele în funcţie de ambiţiile lor. De astă dată, “adaptarea” lui Marcel Ţop nu distruge intenţiile piesei lui Mrozek şi este percutantă prin expunerea relaţiilor dintre cele trei personaje, tipologii reprezentative pentru zilele noastre.
Pare şocant debutul spectacolului cu cei doi bărbaţi aflaţi în pragul sinuciderii, dar parcursul acţiunii dezvoltă o substanţă dramatică profund motivată prin psihologia personajelor de a percepe existenţa. Izbut (Valentin Corneanu) este disperat că tot ceea ce îşi propune reuşeşte să înfăptuiască , iar Neizbut (Nicu Rotaru) e nefericit că toate acţiunile sale sunt un eşec. Desigur, esenţializarea personajelor are o tentă absurdă, stil care nu îi este străin dramaturgului în construcţiile sale conflictuale. Cei doi se vor întâlni într-o zi de vară pe o plajă cu o femeie, Dama (Flavia Cazacu) care îi provoacă la o luptă pentru a o cuceri. Dialogul dintre personje, releţiile lor sunt captivant construite de dramaturgul polonez, împletind comicul cu tragicul.
Modul în care Marcel Ţop îşi concepe viziunea regizorală îl apropie de intenţiile teatrului psihologic, acordând preţuire susţinerii minuţioase a exploatării la nuanţă a constructului personajelor şi a relaţiilor dintre ele prin îndrumarea interpreţilor. Şi-a ales inspirat o echipă de tineri actori înzestraţi – Flavia Cazacu, Valentin Corneanu şi Nicu Rotaru -, cuceriţi fără reserve de conceptul său regizoral.

Tânărul regizor Marcel Ţop a fost remarcat la prima ediţie din 2006 a proiectului Teatrului de Comedie “COMEDIA ŢINE LA TINEri” cu spectacolul “Edmond”, distins cu premii. Evoluţia sa ulterioară a fost însă, sinuoasă. A încercat să îşi găsească un stil personal în numele nonconformismului şi uneori a reuşit, alteori, nu. “Deformaţii” de la Teatrul Luni (spectacol comentat pe blog) se integrează ultimei categorii a dorinţei de a şoca fără să aibă motivare şi coerenţă în gândul regizoral. De astă dată, surprinde prin analiza susţinută asupra substanţei textului, prin renunţarea , e drept nu totală, la artificii regizorale şi se întoarce la menirea regizorului de a administra şi pune în valoare cuvântul , în principal, prin actori. Debutul reprezentaţiei se face printr-o scenă lungă, chiar plictisitoare cu Izbut, prin care s-ar vrea a se pune spectatorii în temă asupra convenţiilor teatrale pentru regizorul ar fi optat. Mai intervine pe o altă linie de expresie teatrală, o scenă cu Neizbut care vrea să înveţe înotul ca un copil de grădiniţă, cu imagini parcă împrumutate de la un spectacol de revistă. Aceste două momente sunt neinspirat compuse regizoral. Spectacolul dezvoltă însă, o puternică atracţie, chiar un suspans prin descifrarea personajelor a căror interpretare produce emoţie.
Regizorul Marcel Ţop dovedeşte prin acest spectacol a fi unul dintre regizorii care ştiu să lucreze cu actorii, să se exprime prin intermediul lor.

Elocvent este desenat de către Valentin Corneanu, Izbut, individul cu reuşite în viaţă, dar lipsit de satisfacţii. Nu se sugerează dacă norocul sau conjunctura l-au ajutat, dar tristeţea cauzată de nemulţumirea unui ambiţios este convingător etalată de actor. Cu dublu sens prezintă Valentin Corneanu încercările de a o cuceri pe eleganta femeie venită pe plajă, este încrâncenat şi revoltat competitiv de aceleaşi intenţii ale lui Neizbut, dar şi cucerit de atractiva doamnă. Acest dificil personaj este compus în consistenţa sa ireproşabil de actor.


Cu măsură în manevrarea liniei rolului între tragic şi comic conduce evoluţia lui Neizbut, Nicu Rotaru. Cu sinceră trăire interioară, personajul este trist dar şi comic în acceptarea situaţiilor prin care trece.


În Dama, Flavia Cazacu oferă portretul fermecător al unei femei misterioase. Actriţa cu dibăcie şi inteligenţă scenică se împlică în relaţii, le speculează, subliniază interesul personajului de a descoperi caracterele celor cu care intră în dialog. Cei trei tineri actori sunt remarcabili în asimilarea nuanţată a partiturilor.

Trebuie să atenţionăm că spectacolul beneficiază de costumele inspirat create de Agnes Toma şi Dinasty. Autorul propriu-zis al decorului nu este precizat, decât consultanţa prestată de Divrician. Decorul este banal şi nu contribuie prin nimic la consolidarea atmosferei spectacolului.

“O zi de vară” este un spectacol ce merită vizionat, impune emoţie şi provoacă spectatorul la judecarea atitudinilor sale de mulţumire sau nemulţumire faţă de lumea în care trăieşte. Poate fi trecut în rândul reuşitelor tinerilor actori şi regizori, fiind coerent prin mesajul transmis.

 

December 13, 2010

 

“O zi de vara” prin tara November 2, 2010

Filed under: Spectacole — ozidevara @ 10:18 am

Râmnicu Sărat 30/10/2010

Buzau 20/11/2010